By Marian ODANGIU
Un proiect imobiliar intitulat ”Montreal - un oraș mai curat pentru copiii noștri” al senatorului Law Robertson stă la temelia dezvoltărilor epice din cel de-al doilea roman al Simonei Ferrante, scriitoare de origine română (s-a născut și a absolvit filologia la Timișoara!), emigrată în 2002 în Franța. Scriitoarea poartă un nume apropiat de acela al unei celebrități, din literatura italiană: Elena Ferrante, autoarea unui roman în patru volume vândut în peste zece milioane de exemplare (Tetralogia Napolitană: Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă şi cei ce rămân şi Povestea fetiței pierdute), cu o formulă de creație care, în televiziune și/sau în cinematografia contemporană, s-a impus ca o perspectivă diferită asupra realității și creației deopotrivă. Coincidența între cele două scriitoare nu e doar una de nume: ambele exprimă în cărțile lor un spirit al epocii pe care o traversăm, o epocă aducătoare de schimbări importante în modul de a scrie proză, dar și în felul în care cititorii se raportează la literatură. Simona Ferante s-a afirmat, începând din 2020, cu un șir de volume pentru copii și o interesantă culegere de narațiuni despre Sânziene - Sînzienele où les Fées de l’amour, Mythes et légendes de Roumanie, 2017, povești mitologice bazate pe balade și legende românești, ilustrate de Emil Florin Grama. Scris sub forma unui (pseudo)jurnal, romanul ei de debut, Promesses/Promisiuni, reconstituia, în termenii unui Bildungsroman scris la persoana întâi, prin destinul Adinei - un alter ego al autoarei -, propriul traseu existențial al scriitoarei și încerca să răspundă unei întrebări obsedante în/din primii ani ai emigrării. ”Mi-am dorit la început - nota ea într-un interviu - să depun mărturie pentru prejudiciul social, moral și psihologic pe care îl poate produce viața sub imperiul unei dictaturi, trauma pe care aceasta o provoacă, uneori, unei întregi generații, și să explic astfel plecarea mea”. Recuperând biografia Adinei, Simona Ferrante recuperează totodată un întreg trecut, cu părțile rele, dar și cu cele bune ale lui, are revelația că a înțelege acest trecut înseamnă a consimți că îl purtăm în noi, că a iubi patria și a aparține țării natale este opusul urii și al renegării acesteia. În spațiu și timp, o asemenea concluzie poate cristaliza o legătură puternică, indisolubilă, între ceea ce a fost și ceea ce va fi, între strămoși și cei care vin: o continuare/continuitate plină de speranțe, o dorință nestrămutată de a supraviețui, de a urma dialectica limitei și a depășirii... Între rememorările, amintirile, evocările și narațiunile despre evenimente reale, trăite cu intensitate de copilul, adolescenta și, mai apoi, de femeia matură Adina din Promesses/Promisiuni și întortocheatele întâmplări cu tentă polițistă din Terre blanche (apărută inițial, la Rafael Éditions, în 2021, și tradusă, anul trecut, de chiar autoarea cărții, sub titlul Tărâmul inocenței*), nu există aproape nicio legătură vizibilă. Profesoara de franceză Simona Ferrante se dovedește nu doar o impecabilă vorbitoare a limbii lui Jean-Jacques Rousseau, ci și o bună cunoscătoare a tehnicilor literare, a strategiilor epice și a ”rețetelor” care pot garanta succesul imediat al unui roman. Dintr-un anumit unghi, Tărâmul inocenței este o veritabilă lecție despre cum se scrie un best seller, într-o tradiție care are rădăcini adânci în romanul popular din secolul al XIX-lea, devenit, ulterior, cu paraliteratură și/sau literatură de consum, cu trimiteri consistente în zona cinematografiei și, mai cu seamă, a televiziunii, unde, în anii ‘50, în America Latină se năștea telenovela, una dintre cele mai cunoscute modalități vizuale de a promova întoarcerea la narațiunea clasică, la ”povestea” cu suspans, populată de intrigi tensionate și personaje/caractere predominant maniheiste, ale căror destine se apropie, se intersectează și de despart surprinzător, generând imprevizibile coincidențe. Pornind de la pretextul invocat (proiectul imobiliar al senatorului canadian Law Robertson), cu un nucleu polițist și o acțiune tensionată ce se desfășoară pe durata a doar patru zile, construcția cărții se dezvoltă în mai multe direcții, ca roman de familie ce are în centrul narațiunii cuplul Clara și Bruno Morel, biografia polițistului Robert Logan, cu numeroasele ei încrângături și, nu mai puțin, relațiile tată-fiu dintre senatorul Law Robertson și tânărul avocat Paul Robertson. E o uluitoare aglomerare de personaje și destine, de energii existențiale ce se ciocnesc, se suprapun ori se separă tranșant și fac loc unor instructive demersuri narative despre rădăcini și despre modéle, despre regulile iubirii pătimașe și despre normele niciodată limpezi ale unor relații sociale în care prietenia și colegialitatea nu exclud confruntarea dură, contondentă. Tărâmul inocenței este o fotogramă complexă a lumii de azi trecută prin filtrul unor structuri narative în care literatura de consum și povestirea clasică funcționează într-un redutabil echilibru.
*Simona Ferrante, Tărâmul inocenței, roman, Editura Național, 2022.