Rechercher

Eva Halus - Convorbire cu scriitoarea Simona Ferrante despre noul său roman, „Terre blanche”



M-am trezit cu această carte în mână. Nu vă voi spune cum a ajuns la mine pentru că, evident, m-a căutat și m-a găsit. Ce aflasem dinainte este că ar fi vorba de răpirea unei fetițe de cinci ani și că acțiunea se petrece la Montreal. Că scriitoarea este de origine română, stabilită în Franța și n-a vizitat niciodată Montreal-ul sau Canada, dar că și-a dorit întotdeauna să pună piciorul pe acest „Pământ virgin” despre care a auzit multe, și pe care l-a numit „Terre blanche” din acest motiv chiar din titlul acestui roman.

Deschizând cartea, am intrat dintr-o dată într-un univers complex și bine conturat, redat cu clarviziune, aș spune, ca și cum autoarea ar descrie peisaje, obiceiuri și fapte care s-au petrecut chiar sub ochii ei. Acuratețea cu care Simona Ferrante descrie crâmpeie din lumea canadiană apare din Prolog cu venirea rațelor sălbatice, « les oies des neiges», care, împreună cu celelalte feluri de gâște sălbatice canadiene sunt un simbol al libertății acestei țări și a frumuseții peisajului. Prologul este ca deschiderea unei ferestre și nu numai ca deschiderea unei cărți și are darul de a introduce într-un fel special locul în care se petrece acțiunea, imagine despre care ne vom aminti, ca un leit-motiv, și în finalul cărții.

Apoi, din primul capitol, cu forța lucrurilor care vin pe nepregătite, se intră direct în acțiune și intriga romanului se desfășoară pe mai multe planuri, care se întretaie bine și echilibrat, în capitole scurte, dar tranșante; ancheta polițistă, planul uman și sentimental, făcând ca personajele și portretizările lor, cât și fuiorul de relații între ele să țină curiozitatea cititorului în alertă, dar și să îi ofere ocazia să contempleze emoții și sentimente ușor de recunoscut, dau acestui roman o savoare aparte și îl fac să-și găsească loc în genul polițist dar și într-un gen romanesc realist.

Am avut ocazia unei convorbiri cu autoarea romanului, Simona Ferrante și iată, în linii mari, dezvăluirile ei despre realizarea acestuia :

Eva Halus: - Ce v-a inspirat in alegerea subiectului? Am citit în materialele trimise de dvs că ați căutat o țară în care prostituția și portul armelor să fie legale , și ati găsit/ales Canada. Dar întrebarea e de unde v-a venit ideea? În gândurile noastre, ale canadienilor, democrația nu are chiar atât de multă legătură nici cu una nici cu alta. Sunt aspecte mai curând neglijabile și mai ales, sunt subiecte cu o conotație mai curând negativă și tabu.

Simona Ferrante : - Voiam să scriu un roman actual, contemporan, nu să dezgrop problematici de acum două secole. Canada mi-a servit ca suport pentru că prostituția încadrată și casele de toleranță erau încă legale până în 1990. Mai aveam și un alt motiv, sentimental, pentru că este prima țară pe care mi-am dorit să o vizitez după revoluția din 1989, când încă mai locuiam în Romania. Până acum, n-a fost să fie!

E.H.: - Ați folosit nume reale? ( mai ales în cazul senatorului Robertson: am găsit pe google mulți senatori cu acest nume), și, in sfarsit, romanul dvs se inspiră dintr-o poveste reală?

S.F.: - Subiectul în sine al romanului este o ficțiune. Poate vi se va părea incredibil, dar miezul poveștii l-am visat într-o noapte: doi amici care fac schimb de prietene în urma unui pariu, o fetiță care e răpită și ascunsă într-un bordel, sentimentul de vinovăție al unuia din cei doi bărbați care nu e sigur de paternitatea lui. Unele scene sunt reale, trăite de persoane apropiate sau cunoscute, cum e cea a mamei alcoolice care face o tentativa de sinucidere fiind acasă doar cu copiii ei. Drame ca acestea, ca cea a copilului Robert, maltratat psihologic si maturizat prea devreme, ca cea a prostituatei Angun care e în primul rând mamă și femeie îndrăgostită, ca cea a avocatului Paul, blocat în tiparele societale, le-am cunoscut îndeaproape, am ascultat poveștile unor oameni vii. În ce îl privește pe senator, e un personaj imaginar, dar care se regasește în multe sisteme politice universale.

Nu reprezint o identitate de grup. N-am scris romanul ca să apăr o cauză. Poveștile personajelor sunt umane, universale și pot avea loc la fel de bine în Canada, Franța sau România. Poveștile care se intersectează în roman răspund unor preocupări care m-au măcinat îndelung acum câțiva ani. Pe atunci, țineam cu soțul meu un cafe-bar-braserie în centrul Chambéry-ului, orășel francez din regiunea Savoie. Am stat mult de vorbă cu tinere care lucrau în astfel de cluburi de noapte-cabarete. Una dintre ele îmi povestea despre băiețelul ei, despre cum jongla între timpul pe care i-l acorda lui și cel în care dădaca o înlocuia pentru ca ea să își onoreze „comenzile”. Am încercat în roman să dau viață ideii că nu ne definește nici orientarea sexuală, nici profesia. Că înainte de toate suntem oameni, cu drepturi, sentimente și drame ale fiecăruia. Cum spun pe coperta 4: ” (...) ces histoires familiales en apparence banales mais qui dissimulent souvent des drames d’une insoutenable injustice”.

E.H.: - Despre cabaretele și barurile în care se petrece o parte din acțiune am făcut căutări pe Internet și „Le Caprice" și „La Belle Etoile" sunt numele altor comerțuri de la Montréal, situate în alte cartiere. Cu toate acestea, câteva „vestigii" din fostul cartier, acum istoric, numit „Red Light” , mai există și acum, gen cabarete. Acest cartier era „în floare" în anii dintre cele două războaie mondiale și a devenit mult mai nesemnificativ după aceea. După anul 2000 au existat proiecte de modernizare, ca cel descris în cartea dvs. În 2009, câteva edificii au fost cumpărate și complet demolate, cred, pentru extinderea complexului Place des Arts.

S.F.: - Nu am folosit nume reale. Numele cabaretelor sunt simbolice: „La Steaua frumoasă”, Margot Mabelle - frumoasa mea, Stella Bellame - suflet frumos, Capriciul, Cubul - spatiu închis. Singurul nume care are legătură cu realitatea este cel al personajului Stella, prin care am dorit să salut munca asociației „Les ami/es de Stella” pe care o amintesc la sfârșit, în „Mulțumiri”.

E.H.: - Cartea este un frumos proiect de construcție al unui roman, ca narațiune, acțiune, studiu de caractere, intrigă etc. Acțiunea este foarte firească, pe mai multe planuri, decurge natural, într-un tempo neforțat, care lasă loc cititorului și la reflecție.

S.F. : - M-am documentat despre mai multe subiecte: sistemul judiciar referitor la moșteniri, derularea unei anchete în general și în special de răpire, locurile despre care povestesc, legile si evoluția istoriei prostituției. În perioada de documentare, am corespondat cu două membre ale asociației „Les ami/es de Stella” care militează pentru ameliorarea condițiilor de viață ale „lucrătoarelor/lucrătorilor din domeniul sexului” din Canada. Ele mi-au și pus la dispoziție un bogat material informativ despre lupta lor. Tot în interes de documentare, am petrecut cu soțul și un grup de prieteni o seară într-un club-cabaret din Chambéry, pentru a vedea pe viu interiorul și modul de funcționare. Așa mi-a venit ideea să situez o parte din acțiune în cartierul Red Light, unde astfel de cluburi erau numeroase. Red Light, cum spun și în roman, era între 1925 și 1960 „sediul criminalității montréaleze”, dar, bineînțeles, a evoluat, iar astăzi, dintr-un cartier rău-famat, s-a transformat într-un cartier al spectacolelor. Cu 36 de săli de spectacol și 40 de festivaluri pe an, cu o populație tânără, studențească, a devenit un loc viu în care se exprimă cu succes spiritul creativ al artiștilor din Quebec. Situarea acțiunii în Montreal, Quebec, nu e o denigrare, ci un act de iubire pentru un oraș, o regiune în care visez să ajung într-o zi.

E.H. : - O afirmație foarte frumoasă și poetică…Sper ca visul dvs să se realizeze într-o zi!

„Terre blanche”, publicat în 2021, vine să se adauge lângă „Promesses”, primul roman al dvs, publicat în 2020, la Editura Rafael, pe care dvs ați înființat-o în același an. Profesoară de literatură, scriitoare care a publicat și cărți pentru copii, printre care și un volum de povești mitologice (Sînzienele ou les Fées de l’amour, Mythes et légendes de Roumanie, Editura l’Harmattan, 2017), corespondent de presă și interpret, inițiatoarea mai multor proiecte culturale deja, la Chambéry, unde v-ați stabilit cu familia încă din 2002…Un parcurs frumos, o dedicație pasionată pe linia literară, un interes pentru timpul prezent și un simț de observație acut, care, împreună cu compasiunea pe care o aveți pentru tot ce este uman, vă determină să transpuneți în scris experiența dvs pentru a putea fi partajată mai departe, pentru ca și alții să poată beneficia de cunoaștere*. Începând cu Balzac și Comedia umană”, mulți scriitori au deviat, să zicem, de la „Regula de Aur" a romanului clasic și a portretizării unor caractere ideale, iar cartea dvs „Terre blanche" poate fi considerată o operă de actualitate în acest sens. Sunt foarte curioasă să îmi spuneți în câteva luni de aici încolo cum a fost primită această carte construită, de altfel, deosebit de frumos…dar până atunci nu-mi rămâne decât să vă urez mult succes și să vă pun o ultimă întrebare : Ce planuri de viitor aveți?

S.F.: - În viitorul apropiat romanul „Terre Blanche”, pe care l-am tradus în limba română, va fi publicat de Editura Național din București, sub coordonarea doamnei Violeta Borzea. În plan mai îndepărtat, lucrez la un al treilea roman, dar cum ați văzut și pentru acesta, faza de documentare este importanta și ades ia mult timp, sunt încă la ea. Am tradus de asemenea o parte dintr-un roman al unei romanciere române, Corina Ozon, și cele doua exerciții de traducere mi-au dat gustul de a continua. Mi-ar place să găsesc un post în acest domeniu, să traduc din română în franceză, sau invers, pentru edituri.

Vă mulțumesc din suflet pentru acest interviu, pentru intuiția și preciziunea cu care ați analizat cartea! Actul de lectură este pentru mine un act pasional, în care cititorul, autorul, naratorul și personajele intră în conexiune, în care barierele timpului și spațiului se șterg. Cred de asemenea că nimic nu e întâmplător, așa cum spuneați, nici oamenii, nici cărțile care vin spre noi!


* "Si je ne publiais pas mes manuscrits, j'aurais vécu pour rien" / "Dacă nu mi-aș fi publicat manuscrisele, aș fi trăit degeaba " – Simona Ferrante în interviul acordat la Le Petit Reporter du 73, 5/08/2020.




1 vue0 commentaire

Posts récents

Voir tout